6 mai 2010

Aprilie - Incercari

Nu as fi unde sunt fara sa fii avut incercari pe drum.
Nu as visa la ce visez acum,
Nu as fi ceea ce sunt.

Este ceva in provocare care imi da viata, este ceva in necaz care ma ajuta sa vad mai bine ca intr-adevar pot zbura.

Nu avem intotdeauna dispozitie sa cataram muntii, dar daca stam doar in vai, limitam vederea si oportunitatile. Cand vantul schimbarii bate, nu fugi de el, nu-i sta nici impotriva, ci prinde momentul sa zbori pe el.

Cand viata nu te incearca, incearca-te singur. Cand nu intampini nici-un munte, fa-ti unul – din credinta si dedicatie. Si daca cazi, cazi pe genunchi.
Poti sa fac mult mai mult atunci cand nu iti e teama sa pierzi. Poti castiga razboiul chiar daca ai pierdut o batalie. Ai primit suflarea vietii. Creatorul te incearca, El spune : Te provoc sa invingi! ..pentru ca poti.


Lizzy mi-a scris despre experientele ei si despre atitudinea cu care ar trebui sa intampinam incercarile.
“M-am rugat astfel la trecerea dintre ani: “ Doamne, am mers împreună anul trecut şi în toate am văzut mâna Ta şi Te-am simţit extrem de aproape, dar anul acesta vreau mai mult, vrea sa te simt mai mult şi vreau să realizăm mai multe împreună.” Cu multa dragoste şi dorinţă am rostit această rugăciune. Au trecut câteva zile, incredibile, totul era minunat, mă simţeam tot mai sus şi mai aproape de cer.
Într-o zi mi-am zis :”Azi nu merg la scoala”. Mă îndreptam spre bucătărie şi aveam o bluză mai largă şi nu ştiu cum, sunt foarte atentă de obicei dar am agăţat coada tigăii şi mi-a căzut uleiul încins pe picior pe laba piciorului până la călcâi, prin pantalon, prin şosetă provocându-mi o rană foarte adâncă. Nu pot descrie ce durere. În momentul respectiv, în timp ce toată lumea se agita, au fugit la farmacie, tot ce mi-a trecut prin cap a fost durerea pe care alţii o trăiesc şi nu am putut decât să fiu recunoscătoare. Am alergat într-un picior până la laptop, l-am deschis în grabă şi am pus una din melodiile mele preferate Paul Wickham-Beautiful. Am început să cânt, timp în care lacrimile siroiau pe obraji incontrolabil. Eu cântam şi mă rugam, mulţumindu-i că e doar atât. Timp de o lună am încălţat cizmele surorii mele cu 2 numere mai mari şi mergeam şchipătând, uneori când nu mă ducea tata la facultate, veneam cu piciorul umflat. Nu am putut decât să apreciez mai mult faptul că sunt sănătoasă şi că Dumnezeu m-a creat sănătoasă. Acum s-a vinedecat, aproape că nu se mai vede.
Începusem sesiunea. Eram bursieră de mult timp, era perfect, mă ocupam de şcoală, aveam rezultate bune şi pe deasupra eram şi plătită pentru asta. Dumezeu îmi vorbea într-un mod atât de personal, concret şi unic, încât pur şi simplu eram extaziată. Nu mai puteam de fericire, efectiv simţeam că plutesc. Aşadar am avut o dorinţă. “Doamne, vreau mai mult din Tine. Vreau să deţii primul loc în fiecare domeniu al vieţii mele,100% . Eram plină de pasiune şi cu multă dorinţă am rostit această rugaciune. Şi examenele veneau, rezultatele erau conform aşteptărilor, plecam plină de încredere, mă întorceam fericită. Dumnezeu mă folosea şi pentru colegi ca o mărturie. Mă simţeam mai înţeleaptă. Mă maturizam pe plan spiritual. Într-o zi, după o experienţă divină, simţeam că explodez de bucurie. Mă pregăteam de cel mai greu examen. Am fost la doctor şi nu am avut decât o zi la dispoziţie să învăţ. M-am dus la examen. Am ieşit foarte fericită. După câteva zile am aflat că am picat examenul. A fost devastator. Pentru cineva care avea rezulate bune. Mai ales ca profilul facultăţii şi profesori exigenţi nu îmi pemiteau să lucrez, eu eram şi foarte ambiţioasă, obişnuită să lucrez pentru ce am nevoie. Mă simţeam jenată să cer bani la părinţi şi când îmi ofereau îmi era greu să accept. Nu eram obişnuită. Nu îmi plăcea. Am plâns, dar am înţeles.
Dumnezeu voia să depind întrutotul de El. Nu a fost uşor, dar am acceptat. Am încercat aşa cum m-a învăţat un misionar cu anii in urma Paulus Veres să biruiesc printr-o atitudine mulţumitoare.Mi-a zis: ”Elizabeth în orice moment greu, roagă-te şi mulţumeşte-I lui Dumenezeu şi binecuvintează planul Său pentru viaţa ta.” Sună uşor, dar e greu. M-a învăţat să mă rog doar lăudându-l pe Dumnezeu în acele momente. Am înteles altfel multe lucruri.
Rezultatele?? Incredibile. Eu fiind o persoană chibzuită aveam economii, dar încetul cu încetul se terminau, refuzam să le spun părinţiilor, nu voiam bani de la ei. Am spus:” Doamne daca Tu ai îngăduit asta, nu vreau să mă plâng, nu vreau să cer de la nimeni nimic. Ale tale sunt toate, ştiu că o să-mi porţi de grijă.” Şi când banii ajung la final şi am emoţii, îmi aduc aminte că El e Păstorul Meu şi nu voi duce lipsă de nimic. Şi nu duc lipsă de nimic. Şi au venit şi alte probleme, dar toate m-au adus într-o dependenţă toatală de Dumnezeu. Nici o încercare venită peste mine nu a fost fără scop. Cu El am fost biruitoare, ca prin ceea ce am trăit să pot fi un exemplu pentru colegele de facultate care mă întreabă tot mai mult de trăirile mele cu Dumnezeu şi sunt foarte curioase, pentru că ele nu mai cred aşa mult.
Încă mai am lucruri pentru care mă rog, mai am nevoie de răspunsuri, dar acum am răbdare. Acum nu mai am teamă. Acum ştiu că oricât de tare va durea, El va fi acolo şoptindu-mi:”Nicidecum N-am să te las, cu niciun chip nu te Voi părăsi” şi îmi va da destulă putere încât să merg mai departe descoperind adevăratul sens al vieţii, adevărata împlinire.
Iubesc viaţa alături de Dumezeu, indiferent de circumstanţe mi-a adus cele mai mari împliniri şi bucurii. „

Niciun comentariu: